Execrabila natura umana

Sa inteleg. Ce sa mai inteleg, de ce s o mai fac? Imi bat capul degeaba, mereu, fara sa dorm. Obosesc, cu tigara n bot si cu gandurile praf. Nu pot sa gasesc un echilibru, la dracu. Pierd, tot pierd si gasesc numai dezamagire. Aceleasi intrebari la care stiu deja raspunsul. De ce mai traiesc, habar n am. Pentru ca n am avut  ocazia sa dau peste un psihopat care sa ma ucida fizic, si nu psihic, cum au facut toti.
Femei, barbati, nu e nicio diferenta. Toti te mint, toti te amagesc. Te fac in asa fel incat pana la urma tu te distrugi singur. Cateodata iti place, cateodata iti bagi picioarele. Iubesti mult, apoi din ce in ce mai putin. Si la un moment dat te trezesti ca nu mai ai din ce iubi. Nu mai sunt resurse de păsare, intelegere, incredere si alte bullshit-uri de genu. Ca vrei intregul, dar te ai irosit putin cate putin si ai ajuns la capat de tigara.
There s no Prince Charming. There s no 'perfect guy for you'. Sunt doua sexe si daca ai noroc dai peste unul cu care te potrivesti macar 70 la suta. Nu mai exista relatii, nimeni nu mai vrea atasamente. Dar, believe me, nu poti sta doar cu futai. Oricat de bun ar fi, dimineata pleci si nu te gandesti cat de multe orgasme ai avut, ci doar ca iti vine sa dai telefonul de pamant (sau orice altceva din mana) cand vezi 'happy people' pe strada. Daca mai ai si amici combinati, e minunat. Cum de lor le merge si tie nu? Ai raie? Probabil (sper) ca nu. Dar poate nu esti facut pentru asa ceva. Poate echilibrul tau se gaseste intre fuck buddies si job. Iar acasa pisica (sau oricare alt animal blanos, pufos si afectiv) este un must. La fel inghetata de ciocolata si poate o sticla de vin.
Urasc iubirea pentru ca n am avut cu cine sa invat s o iubesc. Pentru ca mi am pierdut timpul crezand. Si nu, degeaba castigi experienta daca nu ai cu cine s o folosesti. Urasc increderea, pentru ca sportul preferat al fiintelor umane execrabile printre care traiesc este inselarea acesteia. Urasc gandurile si mintea umana. Iar aparent, ura este sportul meu preferat.
Intr un final.. nu va urasc pe voi, ăia fericitii. Doar pe mine, pentru ca o data cu fiecare esec pierd dorinta de a mai iubi. Ma ascund in mine si devin o alta persoana cand am o pufosenie in brate. Pacat ca doar atunci.
Unii ar veni cu bullshit-uri pozitive. Da, merita sa lupti, dar cand ai pentru/cu cine sa o faci. Asa, singur, sa te agiti ca prostu', e cam fail.
Nu stiu ce mai vreti, sincer. Adica stiu ce vreti, dar cand sunt dispusa la practica, fugiti ca sobolanii. Nu mai inteleg si cred ca nici nu mai are rost. Pe mine cine p*** mea ma intelege?! Doar eu, dar din pacate nu ma pot clona sa ma cuplez cu mine si sa 'live happily ever after'.
Mda. Cam asta ar fi. Citit, nu cititi, eu mi am revarsat frustrarile.